DONAU SAAT ROMÂNIA > Informări > Articole > AURELIUS – unul din soiurile noi de grâu comercializate de DONAU SAAT
AURELIUS – unul din soiurile noi de grâu comercializate de DONAU SAAT
Toamna anului 2020 se aşterne pe un context diferit. Anul a demarat bogat în așteptări şi a evoluat cu multe emoții şi foarte mult timp petrecut de producători în identificarea celor mai echilibrate și adesea economice soluții agrotehnice pentru cultura mare.
Noi, la Donau Saat, am urmărit pe acest fond evoluția varietăților proprii consacrate în fermele partenere și am fost încrezători în capacitățile soiurilor de a produce cantitatea și calitatea necesară profitabilității. Cel puțin cu același interes am urmărit și întreaga gamă de varietăți noi, multe aflate în testare restrânsă, pentru a identifica acel soi care să se detașeze în acest an de cumpănă.
Ne mândrim să observăm în testările proprii precum și în platformele demonstrative organizate de partenerii distribuitori o nouă generație de soiuri pregătită să facă față noilor provocări. În cele ce urmează vom clădi pentru dumneavoastră imaginea unuia din principalii candidați ai Donau Saat pentru titlul de “soi de grâu de mare volum”: AURELIUS. În continuare vom cauta sa conturam o imagine mai clara aspura acestui soi prin prisma comparaţiei cu portofoliul curent şi în acelaşi timp raportat la evoluţia altor soiuri din piață.
Când?
Soiul a luat fiinţă la finalul anului 2016 când a fost înregistrat în catalogul European. Tot atunci au demarat primele testări şi în România organizate de către Saatbau. Înregistrarea în acea perioadă îl califică drept unul din primele soiuri de generaţie nouă. Cel puțin la fel de importantă este apartenenţa sa la o nouă grupă de produse destinată cultivării în contextul actualelor schimbări climatice. Este unul din primele “fructe” ale acestui ambiţios program de ameliorare. Grupa se numeşte KLIMA FIT
Ce este
Este o grupă de varietăţi, soiuri şi hibrizi, destinate principalelor specii de cultură mare. Aceste cultivare se califică numai atunci când îndeplinesc o serie de criterii de departajare.
Cel mai important criteriu este desigur productivitatea.
Soiurile cele mai productive se califică în cursă DAR sunt păstrate acele soiuri care dovedesc o stabilitate ori adaptare pedoclimatică de excepţie. Ne dorim să oferim producătorilor soiuri pe care se pot baza în calculele economice de la înfiinţarea culturii; care într-un an dificil să nu dezamăgească iar într-un an bun să poată capta potenţialul şi să îl reflecte în producţie.
Soiurile din această categorie trebuie să reflecte producţii peste medie în condiţii de “siguranţă” pentru producător. Aceasta implică ameliorarea în diverse direcţii: factori de toleranţă faţă de stress-ul abiotic ori faţă de principalii agenţi fitopatogeni. Pe de altă parte, pe lângă siguranţa producţiei, sunt îmbunătăţite caracteristicile care se reflectă în profit: calificarea în grupe calitatative superioare.
Evoluţia soiului AURELIUS în condițiile anului 2020
Agrofond
În completarea prezenței soiului de grâu AURELIUS în platforme demonstrative ori ferme partenere am urmărit evoluția acestuia în cele 4 locații de testare specializată a Donau Saat din 2019/2020 de la:
– Lehliu județul Călărași (Leh)
semănat 19 oct, 210 mm precipitații oct-iunie, azotat aplicat în 2 fracții a câte 100 kg s.c. în feb. și martie, un singur tratament fitosanitar, recoltat 9 iul
– Caracal județul Olt (Car)
semănat 23 oct, 433 mm precipitații oct-iunie repartizate relative uniform, câte 250 kg/ha s.c. 20:20:0 aplicat toamna respectiv azotat aplicat la desprimăvărare, trei tratamente fungicide, recoltat 9 iul
– Inand județul Bihor (Ina)
semănat 9 oct, 327 mm precipitații oct-iunie d.c. 1/3 în iunie, câte 150 kg/ha s.c. 18:46:0 respectiv 16:16:16 aplicate toamna şi azotat aplicat în primăvară, două tratamente fungicide, recoltat 7 iul
– Negrești județul Vaslui (Neg)
semănat 16 oct, 396 mm precipitații oct-iunie d.c. 200 mm în mai şi iunie, 300 kg/ha 18:46:0 aplicate toamna respectiv 300 kg/ha azotat aplicat primăvara, trei tratamente fungicide, recoltat 1 iul
Aceste testări s-au efectuat de către Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor precum și de Universitatea din Craiova prin intermediul SCDA Caracal. Pe această cale le mulțumim pentru efortul depus și rezultatele obținute.
AURELIUS s-a evidenţiat prin producţii constante și a manifestat potenţialul de a capta un spor de producție printr-o perioadă mai lunga a înfloririi ceea ce a făcut posibila acumularea unui număr mare de boabe în spic (Caracal) precum și o înfrățire puternică încă din toamnă (Negrești, Caracal, Inand).
Timpurietate
Pe fondul lipsei precipitaţiilor şi a temperaturilor scăzute s-a declanşat înspicatul mai devreme faţă de alţi ani iar fereastra înfloririi s-a scurtat în majoritatea locațiilor. Se poate observa în acelaşi timp încadrarea lui AURELIUS într-o grupă de maturitate apropiată de specificul unuia din soiurile româneşti consacrate ceea ce-l recomandă pentru toate arealele de cultură din ţara noastră.
Soi | Amicus | Amandus | Aurelius | Guido | Martor INCDA | Martor 1 Franța | Martor 2 Franța | Martor 3 Franța | Martor Germania |
Înspicare Leh Car Ina Neg | 8 mai 12 mai 184 zile 12 mai | 12 mai 10 mai 184 zile 12 mai | 12 mai 13 mai 186 zile 12 mai | 10 mai 11 mai 187 zile 15 mai | 3 mai 8 mai 183 zile 12 mai | 5 mai 9 mai 182 zile 11 mai | 12 mai 12 mai 185 zile 16 mai | 5 mai 9 mai 184 zile 16 mai | 12 mai 17 mai 187 zile 16 mai |
Talie
Amliorarea soiului AURELIUS a fost îndreptată și asupra caracteristicilor tulpinii. S-a căutat reducerea taliei și în același timp îmbunătățirea elasticității și a rezistenței fibrei. Aceasta face din AURELIUS un soi care are un grad ridicat de rezistență față de cădere și frângere.
Soi | Amicus | Amandus | Aurelius | Guido | Martor INCDA | Martor 1 Franța | Martor 2 Franța | Martor 3 Franța | Martor Germania |
Talie (cm) Leh Car Ina Neg | 51 77 65 57 | 45 68 57 47 | 47 71 61 52 | 56 78 64 57 | 58 80 69 60 | 42 65 55 44 | 41 66 57 45 | 42 63 52 41 | 45 75 61 50 |
De asemenea utilizarea regulatorilor de creștere nu este obligatorie pentru reducerea taliei. Recomandăm aplicarea acestora, indiferent de s.a. (trinexapac, clormequat) pentru aportul adus la dezvoltarea viguroasă a rădăcinilor şi uniformizarea dezvoltării fraților s.a.m.d.
Toleranţa faţă de principalele boli
În anul 2019/2020, la modul general, nu s-a evidenţiat o presiune a bolilor criptogame. Lipsa precipitaţiilor de la desprimăvărare şi până la la finalul înfloririi a favorizat o evoluţie pozitivă. Trebuie însă sa precizăm că, din punct de vedere genetic, soiul AURELIUS este înzestrat cu o toleranță peste medie față de făinare, rugini și fuzarioză. Este totuși necesară o protecție preventivă împotriva septoriozei la fel cum este necesară protecţia din toamnele lungi împotriva bolilor purtate şi transmise prin intermediul entomofaunei.
Producție și calitate
Producțiile obținute de AURELIUS pe fondul condițiilor de cultură din 2019/2020 se clasează în zona de mijloc în raport cu potențialul fiecărei locații exprimat prin media tuturor soiurilor de grâu testate. Așa cum spuneam mai devreme AURELIUS a fost ameliorat cu scopul siguranței producțiilor înainte de toate. În același timp soiul a manifestat capacități evidente de a capta un spor de producție acolo unde agrofondul si clima au fost favorabile (densitate și număr de boabe în spic sporite).
T = testare specializată Donau Saat; D = locații demo; F = condiții de producție
Observații de la SCDA Caracal (locația cu nivelul productiv cel mai ridicat din rețeaua DSR 19/20)
Cea mai scăzută producție
Între locațiile de testare nivelul productiv cel mai scăzut (față de media productivă a tuturor soiurilor de grâu din testare/locație) a fost de 92% (4.8t/ha) la Lehliu/Dâlga, jud. Călărași. Agrofondul locației a fost unul bun însă seceta pedologică deja prezentă la momentul semănatului și-a pus amprenta pe soiurile sensibil mai tardive. Pluviometria de la momentul semănatului și până la înspicare a însumat 136 litri. Impactul climatic se reflectă inclusiv în tratamentele fitosanitare aplicate: un singur tratament cu insecticid și fungicid pentru prevenția fuzariozei și protejarea frunzei stindard întrucât după înflorire s—au acumulat >70mm precipitații in decurs de 40 zile.
Cea mai ridicată producție
AURELIUS a manifestat cea mai favorabilă evoluție în zona de vest a țării la Inand, jud. Bihor cu 110% (8.1 t/ha) faţă de media locaţiei. Ca şi la Lehliu a beneficiat de un agrofond bun iar dispunerea precipitaţiilor la repornirea în vegetaţie după iarnă a favorizat rezultatul. Un cumul de 85 mm din februarie şi martie au contribuit semnificativ în condiţiile în care soiul a intrat în iarnă cu 3-4 fraţi bine-formaţi. Soiurile cu un rezultat superior sunt puţine (3) iar ecartul este unul redus (200-350 kg/ha) ceea ce îl califică în opinia noastră ca fiind un soi cu capacitate ridicată de producţie atunci când condiţiile pedo-climatice favorizează sporul productiv.
Producţia în platforme demonstrative
O sursă auxiliară de informare o reprezintă platformele demonstrative organizate de partenerii noştri în diferite zone din ţară.
Ne bucurăm şi mulţumim pe această cale pentru efortul şi munca depusă în scopul organizării acestor câmpuri. Ele sunt o reală confruntare tête-à-tête cu soiuri consacrate, recunoscute de producători. Aceste soiuri consacrate care au confirmat în ferme reprezintă pentru fiecare producător etalonul prin cumulul de însuşiri morfologice prin prisma cărora pot analiza și trece prin propriul filtru soiurile noi sau mai puţin cunoscute. În același timp avem comparația cu avangarda varietală adusă în piață de companiile amelioratoare și producătoare de semințe.
Unele din cele mai relevante rezultate din platforme în care a participat și soiul AURELIUS provin în 2020 de la:
– Șuștra, jud. Timiș: 98% (6.28 t/ha) față de media locației (total 44 de soiuri)
– Diosig, jud. BH: 99% (7.97 t/ha) față de media locației (total 54 de soiuri)
Rezultatele de mai sus confirmă plasticitatea ecologică a soiului și stabilitatea productivă. AURELIUS este un soi care înainte de toate dobândeşte producţii sigure. Nu este uşoară alegerea la momentul semănatului a soiului care să valorifice specificul climatic al anului agricol şi cu atât mai dificilă este identificarea unui soi care să ferească producătorii în anii “capricioşi”.
Calitatea producţiei
Subiectul calităţii producţiei este unul important pentru noi precum şi pentru producători. În cazurile când nu se ating anumiţi parametrii producătorul este penalizat chiar dacă eforturile acestuia s-au concentrat inclusiv pe acest aspect. Întreaga gamă de soiuri de cereale păioase pusă în piaţă de Donau Saat este orientată către diverse paliere calitative, superioare.
AURELIUS face parte din categoria soiurilor tip A. Conform clasificării central-europene aceasta este categoria care se traduce prin capacitatea genetică a soiului de a dobândi un conţinut de proteină >13.0% în condiţii normale de cultură (fără focus pe sporirea calităţii producţiei).
AURELIUS | Lehliu CL | Negreşti VS | Inand BH | Caracal OT | Şuştra TM | Diosig BH | Seuca ‘19 MS | Birda ‘19 TM BIO | Todireni ‘19 BT |
MHL (kg/hl) Diferenţă vs. #1 Proteină (%) Diferenţă vs. #1 Gluten (%) Diferenţă vs. #1 | 78,1 -0,6 – – | 75 0 – – | 77 0 – – | 79,8 -1,2 – – | 78,5 0 14.4 -0.7 31.2 -0.4 | 74 -3 14.7 -1.1 32 -4 | – – 14.3 – 29.1 – | 73 – 14.2 – 34.5 – | 80.1 – 14.7 – – – |
Concluzii
În contextul schimbărilor climatice, a provocărilor şi presiunii puse pe seama producătorilor, este mai importantă ca oricând împărţirea riscului din ferme între mai multe soiuri. Sunt ani care favorizează soiurile timpurii ori tardive sau cele cu înfrăţirea declanşată din toamnă ori primăvară.
Donau Saat revizuiește constant și clădește un portofoliu complex și complet de varietăţi care să răspundă acestor provocări iar la final să aducă valoare şi profit producătorilor.
AURELIUS este un soi care excelează prin calitatea dobândită şi care este capabil să obţină producţii stabile, constante. Astfel se poate poziţiona într-o fermă ca şi soi cu înspicare şi înflorire imediat după grupa soiurilor autohtone. Momentul şi perioada sensibil mai lunga de înflorire permite dobândirea unor sporuri de producţie în anii favorabili. La polul opus, prin autoreglarea producţiei în anii dificili, soiul fereşte producătorii de eventualele pierderi seminficative.
Calitatea superioară a producţiei soiului AURELIUS poate genera un plus de valoare la vânzarea către traderi comparabil cu aproximativ 700 kg/ha dintr-o producţie de calitate inferioară. Din acest punct de vedere se mai poate utiliza ca şi soi ameliorator.
Cu gândul la obținerea anumitor indici calitativi producătorii pot desface producția către industria de morărit și panificație caz în care premiul plătit pentru calitate crește semnificativ.
Altă practică utilizată în anumite exploataţii este semănarea în amestec a două soiuri cu înflorire şi maturare similară: unul cu indici calitativi superiori iar altul cu capacitate mare de producţie. În acest fel se recoltează o masă omogenă şi însemnată atât cantitativ cât şi calitativ. Maturitatea semi-timpurie îl expun unei plaje variate de soiuri cu care se poate amesteca, acolo unde există experienţă şi se aplică această tehnologie.
Recent Posts
Tags
Adalina Alcedo Alvarez Amandus Amicus Angelica Apexus Aurelius Bravo cereale păioase condiții de secetă DONAU SAAT Donausaat Dukato Elsasun Floarea-soarelui floareasoarelui Florasun grâu grâul Guido Helesun hibridul MULTIPEL hibrizi hibrizi de floarea-soarelui hibrizi de porumb Hibrizii de floarea-soarelui Inkasun Lentia Livius orz orzoaica Pantheon Picor plasticitate ecologică producții ridicate rezistenta seceta secetă semințe stay-green stresul abiotic toleranță la secetă tribenuron metil Tribonus îngrășăminte