Oferte avantajoase pentru cultivatorii de orz și secară
Cerealele păioase ocupă un loc important în fermele din țara noastră. Pe lângă grâu, agricultorii din România mai cultivă și soiuri de secară și orz. Compania Donau Saat are în portofoliu astfel de soiuri interesante pentru cei care mizează pe cereale.
Dukato este soiul de secară pe care-l oferă Donau Saat fermierilor români. ”Este un soi foarte, foarte bine adaptat pentru condițiile de cultură din România și în special pentru cele din sud-vestul țării, unde avem rezultate deosebite cu acest soi”, a declarat Costin Radu, Directorul general al Donau Saat România.
Dukato are un potențial de producție ridicat, dar și o toleranță foarte bună la ger. Înălțimea plantelor ajunge la 120 de cm, numărul de boabe pe spic este mare, iar maturitatea este semi-timpurie. Norma de semănare recomandată de Donau Saat se situează între 320-450 de boabe germinabile pe metru pătrat.
În ceea ce privește orzul, Donau Saat vine în ajutorul agricultorilor din țara noastră cu două soiuri creație recentă a companiei Saatbau Linz, și anume Carmina și Adalina. Prin ce se remarcă acestea? În primul rând, sunt adaptate condițiilor pedoclimatice din România. Apoi, potențialul de producție și toleranța la boli sunt alte două puncte-forte.
”Lucrul cel mai important pentru toți fermierii cultivatori de orz și care îndrăgesc foarte mult această cultură este că soiurile noastre nu se culcă, deci nu manifestă acest fenomen extrem de supărător și negativ de aplecare a tulpinii sub greutatea spicului, în special pe ultimele parcursuri ale perioadei de vegetație, înainte de recoltare”, a completat Costin Radu.
Recent Posts
Tags
Adalina Alcedo Alvarez Amandus Amicus Angelica Apexus Aurelius Bravo cereale păioase condiții de secetă DONAU SAAT Donausaat Dukato Elsasun Floarea-soarelui floareasoarelui Florasun grâu grâul Guido Helesun hibridul MULTIPEL hibrizi hibrizi de floarea-soarelui hibrizi de porumb Hibrizii de floarea-soarelui Inkasun Lentia Livius orz orzoaica Pantheon Picor plasticitate ecologică producții ridicate rezistenta seceta secetă semințe stay-green stresul abiotic toleranță la secetă tribenuron metil Tribonus îngrășăminte