Cultura succesivă in sezonul 2024/2025

Anul agricol 2024/2025 a fost caracterizat în primul rând de pariul agricultorilor pe culturi de toamnă. Avem astfel cele mai întinse suprafețe cultivate cu rapiță de toamnă (aproape 1 milion de hectare) precum și suprafețe sporite cu cereale păioase de toamnă. Alt factor diferențiator al acestui an agricol este ordonanța 120 care reglează creditul fermierilor spre furnizori și acordarea ajutoarelor de secetă. Astfel nu sunt puține cazurile când presiunea financiară față de care sunt supuși producătorii agricoli este cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. Anul agricol a continuat cu o primăvară capricioasă în ferestrele căreia s-au înființat culturile principale de floarea soarelui, porumb și soia. Cu toate acestea suprafața alocată acestor specii este sub nivelul ultimilor ani ceea ce poate crea premisele unor prețuri peste media ultimilor ani ținând cont de extremele climatice care au afectat întreaga regiune (Europa centrală, de est și orientală). În momentul actual (3 iunie) țara își revine după un val de precipitații deosebit de însemnate cantitativ care au corectat deficitul și care susțin etapa de umplere a boabelor pentru anumite specii de toamna în anumite areale; pentru restul zonelor ori a culturilor cum este orzul sau orzoaica de toamnă producătorii agricoli deja pregătesc echipamentele de recoltare și igienizează spațiile de depozitare fiind estimat ca recoltatul sa demareze până la jumătatea lunii iunie.

 
Grau
În acest sens pentru aportul pluviometric optim ori peste medie ori pentru cei care beneficiază de sisteme funcționale de irigare (și nu numai) supunem atenției oportunitatea înființării unor culturi succesive fără să omitem menționarea zicalei populare: “plouă-n mai….faci mălai”
Analiza condițiilor agricole din România în 2023/2024, marcată de provocări climatice severe (secetă, inundații, înghețuri) și de volatilitatea pieței, demonstrează că adoptarea culturilor succesive nu este doar o opțiune de optimizare, ci o strategie esențială pentru creșterea rezilienței și profitabilității sectorului agricol. Această abordare permite maximizarea utilizării terenului și a resurselor, îmbunătățirea sănătății și fertilității solului, generarea de beneficii economice directe prin creșterea producției și reducerea costurilor, precum și o rezistență sporită la dăunători, boli și fenomene climatice extreme. Mai mult, culturile succesive contribuie în mod semnificativ la obiectivele de durabilitate și la alinierea cu politicile agricole europene, cum ar fi Eco-schema PD-04.
Impactul economic al adoptării culturilor succesive este semnificativ, contribuind la o “creștere a profitabilității” fermelor. Prin obținerea a două recolte de pe aceeași suprafață într-un an, se maximizează volumul total de producție, ceea ce poate compensa fluctuațiile de preț ale unei singure culturi și poate genera venituri suplimentare. Această practică conduce la o utilizare mult mai eficientă a terenului disponibil, permițând obținerea unor producții agricole totale semnificativ mai mari pe unitatea de suprafață. Prin exploatarea întregii perioade de vegetație și a resurselor disponibile (lumină solară, apă, nutrienți), se optimizează randamentul. Această practică conduce la o utilizare mult mai eficientă a terenului disponibil, permițând obținerea unor producții agricole totale semnificativ mai mari pe unitatea de suprafață. Prin exploatarea întregii perioade de vegetație și a resurselor disponibile (lumină solară, apă, nutrienți), se optimizează randamentul. Semănatul în luna iunie, de exemplu, permite o dezvoltare rapidă datorită temperaturilor diurne și nocturne mai ridicate comparativ cu epocile specifice de primăvară (aprilie). Această flexibilitate, alături de posibilitatea eliberării timpurii a terenului de către cultura premergătoare și aportul pluviometric esențial în primele faze de vegetație, creează premise favorabile pentru înființarea culturilor succesive în condiții optime. Sistemele de lucrări minime ale solului (minimum tillage) sau semănatul direct (no-till), oferă cele mai bune randamente și sunt adesea preferate în cazul culturilor succesive sunt de asemenea mai accesibile. Producătorii optează în favoarea lor pentru a economisi timp și a conserva umiditatea, pentru a contribui la menținerea structurii naturale a solului și la biodiversitatea acestuia. Aceste tehnici reduc compactarea solului și favorizează acumularea reziduurilor vegetale la suprafață, care acționează ca un mulci protector, îmbunătățind infiltrarea apei și reducând eroziunea.
Premisele înființării unei culturi succesive în 2025
Cea mai mare suprafață disponibilă Cu mult orz care va elibera terenul in următoarele câteva săptămâni estimăm că mulți producători agricoli pot opta pentru înființarea unei culturi succesive. Fie că aleg floarea soarelui extratimpurie în sistem neirigat ori în sistem irigat acolo unde s-a practicat moncultura de porumb întreruptă în acest sezon de o recolta timpurie de orz. Acumularea rapida a sumei gradelor utile Acumularea mai rapidă a gradelor utile din lunile iunie/iulie pe fondul temperaturilor diurne și nocturne coroborată cu expunerea față de o fotoperioadă îndelungată va susține ca orice culturi sunt înființate in luna iunie să se dezvolte într-un timp semnificativ mai scurt până la momentul înfloririi comparativ cu ceea ce s-a semănat în epoca optimă. Estimam de asemenea pe fondul perioadelor reci din final de aprilie și de pe parcusul lunii mai ca orice specie semănată în regim de cultură succesivă sa nu aibă înflorirea întârziată semnificativ comparativ cu culturile anuale. În concluzie cultura succesivă în condițiile anului 2025 pornește cu doi piloni importanți: un regim de apa în sol mai mult decât satisfăcător pentru atingerea fenofazelor regenerative și cu multe suprafețe pe care s-au cultivat soiuri de orz/orzoaică de toamnă ori grâu extratimpuriu ce vor elibera terenul in a doua jumătate a lunii iunie. Condiții de favorabilitate sportă în anul 2025 Dacă ne raportăm la cultura florii soarelui știm deja că este o specie care poate tolera mai bine condițiile aride de cultură. Astfel pentru producătorii care nu beneficiază de siteme funcționale de irigații punem accent pe aportul hidric satisfăcător la această dată și astfel o pot considera drept o opțiune viabilă ca și cultură succesivă pentru sporirea veniturilor în acest an. Pentru cele aproximativ 50-55 de zile necesare până la înflorit consideram mai mult decât acoperitor aportul hidric actual din sol. Este posibil ca pregătirea terenului în stratul superficial prin dezmiriștire și pregătirea patului germinativ în zonele amintite mai sus să se poată realiza ușor ori se poate opta chiar și pentru semănatul în miriște conform tehnologiilor moderne și recomandările actuale privind conservarea apei în sol și a biodiversității. Beneficii sporite a culturilor succesive în afara producției vegetale Culturile succesive pot genera o serie de beneficii pentru terenurile unde sunt înființate sau chiar pentru întreaga exploatație în afara producției de boabe: – Reducerea eroziunii solului Acoperirea solului pentru o perioadă cât mai lungă din an contribuie la prevenirea eroziunii solului precum și la îmbunătățirea structurii și a entomofaunei utile din sol. Avem un proces accentuat de deșertificare în plină desfășurare pe regiuni întinse iar prevenirea se poate face prin covoare vegetale care nu aduc producții directe ori valorificabile; cei ce aleg sa își asume cheltuiala înființării acestor covoare vegetale o opta pentru o cultură care să aibă șanse reale de recoltare și valorificare respectiv industrializare. – Controlul buruienilor și al dăunătorilor Alternarea culturilor contribuie la reducerea incidenței dăunătorilor și a buruienbilor specifice unei anumite plante de cultură reducând astfel necesitatea utlizarii erbicidelor ori insecticidelor în culturile principale înființate ulterior. – Eligibilitatea pentru programele de subvenții Un avantaj major al practicării culturii succesive în contextul PED este eligibilitatea fermierilor pentru diverse programe de subvenții, cum ar fi ecoschema PD-04 – Schema practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil. Această schemă este destinată să încurajeze practicile agricole sustenabile, oferind sprijin financiar fermierilor care adoptă metode prietenoase cu mediul. Cultura succesivă este calificată pentru acordarea subvenției.
Alegerea varietăților
Donau Saat poate susține producătorii interesați în anul 2024 să înființeze culturi succesive cu o gama completă de specii respectiv varietăți:
– Floarea soarelui
Hibrizii IRINASOL, HELESUN si STARFIRE sunt hibrizi care în mod uzual ajung la maturitate în 105-115 zile de la semănat. Pe fondul acumulării rapide a sumei gradelor utile de la semănat (iunie) această perioadă de vegetație până la recoltare se reduce semnificativ. Irinasol este un hibrid timpuriu prin definiție și astfel este cea mai bună opțiune pusă de Donau Saat la dispoziție fiind și hibridul cu cea mai bună adaptare în condiții deosebit de aride de cultură fiind adopat și de către ISTIS ca martor începând din anul 2023. Este de menționat faptul ca nu recomandam utilizarea erbicidului specific cu s.a. pe bază de imazamox în cazul utilizării în cultură succesivă datorită efectului remanent; erbicidarea se poate face preemergent cu erbicid total atunci când se seamănă în miriște ori cu gama de erbicide antigramineice (cletodim, fluazifop, quizalofop, etc) care reprezintă adesea și principala competiție în lunile de vară. Helesun este un hibrid semitimpuriu tolerant față de erbicide pe bază de tribenuron-metil care poate atinge maturitatea în intervalul de 110-115 zile de la semănat ceea ce îl califică alături de Irinasol ca și varietate pentru cultura succesivă. Starfire este cel mai nou hibrid din portofoliu fiind la rândul lui tolerant față de tribenuron-metil si beneficiază de cele mai ridicate praguri de toleranță față de mana florii soarelui (Plasmopara) și lupoaie rase mai putin virulente decât F (Orobanche spp.)
– Porumb
Donau Saat are în portofoliu o gamă vastă de hibrizi de porumb extratimpurii între care amintim PIRRO (FAO 210) și DANUBIO (FAO 260). Aceștia sunt chiar în zona definită tradițional drept “porumb de 90 de zile”. În contextul amintit mai sus încurajăm producătorii interesați să cultive succesiv după orz ori chiar grâu și rapiță hibridul Danubio în regiunile sudice ori Pirro în cele nordice respectiv colinare.
– Soia
Privind cultura soiei Donau Saat și-a clădit un portofoliu axat pe soiuri precoce din grupa 000 alese pentru a face față dobândirii unor producții de minim 1.2 tone/ha în anii mai dificili și în afara sistemelor irigate. În acest sens avem astazi posibilitatea de a pune la dispoziție soiul ADELFIA din grupa 000 care și-a dovedit plasticitatea ecologică iar în afara producției de boabe generează și un aport de azot în sol. Pentru regiunile sudice recomandăm soiul ANGELICA din grupa 00 care este și cel mai răspândit soi al companiei. În concluzie apreciem că sunt în România în contextul anului 2025 culturile succesive pot beneficia de umiditatea deosebita acumulată în sol ori prin precipitațiile care urmează sa se acumuleze în mod uzual pe timpul verii pot să contribuie la o profitabilitate ridicată în fermă pe fondul utilizării reduse de inputuri în acest sistem de cultură; cu atât mai mult este o optiunie implicită în opinia noastră pentru fermele care beneficiază de sisteme de irigații funcționale. Donau Saat poate susține toți producătorii interesați de genetică performantă și adaptată acestui obiectiv cu varietăți din mai multe specii de cultură în funcție de obiective și conjunctura locală.
Craiciu Bogdan Responsabil producție și dezvoltare

O Fereastră de Oportunitate Unică pentru Culturile Succesive în 2024

Precipitațiile recente au creat condiții ideale. Descoperiți cum puteți maximiza profitabilitatea în acest sezon cu hibrizii potriviți.

Contextul Economic și Climatic Actual
După sezoane consecutive marcate de secetă severă, în special în sudul și estul României, nevoia de a recupera pierderile și de a spori câștigurile este mai presantă ca oricând pentru fermieri.

În acest context, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 120/2024, menită să ofere un sprijin financiar esențial. Această măsură, alături de rezervele de apă acumulate în sol datorită ploilor din ultimele săptămâni, transformă cultura succesivă dintr-un risc într-o oportunitate strategică de a genera venituri suplimentare semnificative în acest an agricol.

Pentru a începe, selectați situația fermei dumneavoastră:

Recomandări de Culturi și Hibrizii Noștri de Top

🌽 Porumb

Alegerea ideală pentru valorificarea la maximum a rezervei de apă și a sistemelor de irigații, asigurând producții record și venituri sporite.

Hibrizi Extra-timpurii Recomandați:
P0217 – Stabilitate și potențial mare de producție.
P9889 – Adaptabilitate excelentă și calitate superioară a boabelor.
P0729 – Performanță de top în condiții de tehnologie intensivă.

🌻 Floarea-soarelui

Cultura sigură și eficientă, cu o toleranță remarcabilă la secetă. Perfectă pentru fermele fără irigații, minimizând riscurile.

Hibrizi Express® Recomandați:
P64LE99 – Lider de piață, producții constante și sigure.
P64LE136 – Toleranță ridicată la boli și stres hidric.

🌱 Soia

O opțiune extrem de profitabilă, în special în regim irigat. Fixează azotul în sol, aducând beneficii pe termen lung.

Soiuri Extra-timpurii Recomandați:
P21T4 – Potențial de producție excelent și conținut ridicat de proteină.
ES Comandor – Adaptabilitate la diverse condiții de cultură.

Comparație Venituri

Sunteți gata să profitați de această oportunitate?

Echipa noastră de experți vă stă la dispoziție pentru a vă oferi consultanță personalizată și pentru a alege împreună cea mai bună soluție pentru ferma dumneavoastră.

Contactați un Reprezentant

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Get started

If you want to get a free consultation without any obligations, fill in the form below and we'll get in touch with you.