Cultura succesivă în condițiile anului 2024

Anul agricol 2023/2024 a avut un start dificil cu o toamnă secetoasă care a permis foarte târziu înființarea culutilor de cereale păioase și în special rapiță de toamnă.

Dezvoltarea a pornit lent în toamnă în majoritatea regiunilor însă a continuat cu o parcurgere rapidă de catre plantele de cultură a principalelor fenofaze pe fondul unei prime primăveri nespecific de caldă. La data de astăzi (23 mai) suntem în etapa de umplere a boabelor în majoritatea zonelor de cultură ori chiar a pierderii apei din bob pentru anumite regiuni și specii (orzul și orzoaca de toamnă în Banat). O bună parte din producătorii agricoli sunt la început de etapă de pregatire a echipamentelor de recoltare dat fiind stadiul de vegetație ori de maturare pentru recoltare.

Estimările de producție variază considerabil de la o regiune la alta prin repartiția deosebit de neuniformă a precipitațiilor acumulate în ultima lună; în unele cazuri sunt satisfăcătoare ori în optim (zonele Giurgiu, Călărași) iar în alte cazuri aprovizionarea cu apă este medie ori deficitară (ex. regiuni însemnate din Teleorman și în special regiunea Moldovei pornind de la Buzău spre până la Botoșani ori în județele Timiș și Arad).

Estimările de producție variază considerabil de la o regiune la alta prin repartiția deosebit de neuniformă a precipitațiilor acumulate în ultima lună; în unele cazuri sunt satisfăcătoare ori în optim (zonele Giurgiu, Călărași) iar în alte cazuri aprovizionarea cu apă este medie ori deficitară (ex. regiuni însemnate din Teleorman și în special regiunea Moldovei pornind de la Buzău spre până la Botoșani ori în județele Timiș și Arad).

În acest sens pentru acei producători care au avut norocul de a beneficia de un aport pluviometric optim ori cei care beneficiază de sisteme funcționale de irigare (și nu numai) supunem atenției oportunitatea înființării unor culturi succesive având următoarele premise:

Acumularea rapida a sumei gradelor utile

Semănatul în perioada lunii iunie va face posibilă o dezvoltare rapidă prin prisma temperaturilor diurne și nocturne în raport cu epocile specifice de primavară (aprilie). În literatura de specialitate (ex. “Floarea soarelui hibridă” scrisă de Alexandru-Viorel Vrânceanu) există determinări care arată că producții ridicate s-au obținut atunci când semănatul s-a efectuat mai târziu față de momentul când sunt întrunite condițiile regulii celor 3 de 7; concomitent s-a evidențiat faptul ca o cultură semănată mai târziu are capacitatea de a recupera ecartul de dezvoltare vegetativă în raport cu o cultură semănată devreme.

În concluzie cultura succesivă în condițiile anului 2024 se poate înființa în anumite regiuni într-o perioadă mai timpurie comparativ cu alți ani ceea ce-i conferă șanse reale pentru producții satisfăcătoare.

Condiții de favorabilitate sportă în anul 2024

Dacă ne raportăm la cultura florii soarelui știm deja că este o specie care poate tolera mai bine condițiile aride de cultură. Astfel pentru producătorii care nu beneficiază de siteme funcționale de irigații însa sunt în zone care beneficiază de un aport hidric satisfăcător la această dată poate să fie o opțiune viabilă ca și cultură succesivă pentru sporirea veniturilor în acest an.

Este posibil ca pregătirea terenului în stratul superficial prin dezmiriștire și pregătirea patului germinativ în zonele amintite mai sus să se poată realiza ușor ori se poate opta chiar și pentru semănatul în miriște conform tehnologiilor moderne și recomandările actuale privind conservarea apei în sol și a biodiversității.

În completare avem înaintea noastră un început de vară care de regulă aduce furtuni și poate “încurca” buna recoltare a culturilor de toamnă în perioadeze uzuale (final de iunie și iulie) însă în contextul acestui an pot susține o bună dezvoltare a culturilor succesive.

În concluzie există premisele înființării culturilor succesive în condiții favorabile atât prin prisma eliberării timpurie a terenului de cultura premergătoare precum și prin prisma aportului pluviometric esențial în primele faze de vegetație.

Beneficii sporite a culturilor succesive în afara producției vegetale

Culturile succesive pot genera o serie de beneficii pentru terenurile unde sunt înființate sau chiar pentru întreaga exploatație în afara producției de boabe:

–  Reducerea eroziunii solului

Acoperirea solului pentru o perioadă cât mai lungă din an contribuie la prevenirea eroziunii solului precum și la îmbunătățirea structurii și a entomofaunei utile din sol. Avem un proces accentuat de deșertificare în plină desfășurare pe regiuni întinse iar prevenirea se poate face prin covoare vegetale care nu aduc producții directe ori valorificabile; cei ce aleg sa își asume cheltuiala înființării acestor covoare vegetale o opta pentru o cultură care să aibă șanse reale de recoltare și valorificare respectiv industrializare.

–  Controlul buruienilor și al dăunătorilor

Alternarea culturilor contribuie la reducerea incidenței dăunătorilor și a buruienbilor specifice unei anumite plante de cultură reducând astfel necesitatea utlizarii erbicidelor ori insecticidelor în culturile principale înființate ulterior.

–  Eligibilitatea pentru programele de subvenții

Un avantaj major al practicării culturii succesive în contextul PED este eligibilitatea fermierilor pentru diverse programe de subvenții, cum ar fi ecoschema PD-04 – Schema practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil. Această schemă este destinată să încurajeze practicile agricole sustenabile, oferind sprijin financiar fermierilor care adoptă metode prietenoase cu mediul. Cultura succesivă este calificată pentru acordarea subvenției. Astfel cei care nu au optat pentru celelalte variante (5% teren necultivat ori sistem de lucrari minime al solului ori culturi fixatoare de azot adesea dependente de sisteme de irigare) pot alege înființarea unei culturi succesive.

Alegerea varietăților

Donau Saat poate susține producătorii interesați în anul 2024 să înființeze culturi succesive cu o gama completă de specii respectiv varietăți:

–  Floarea soarelui

Hibrizii IRINASOL si HELESUN sunt hibrizi care în mod uzual ajung la maturitate în 105-115 zile de la semănat. Pe fondul acumulării rapide a sumei gradelor utile de la semănat (iunie) această perioadă de vegetație până la recoltare se reduce semnificativ.

Irinasol este un hibrid timpuriu prin definiție și astfel este cea mai bună opțiune pusă de Donau Saat la dispoziție fiind și hibridul cu cea mai bună adaptare în condiții deosebit de aride de cultură fiind adopat și de către ISTIS ca martor începând din anul 2023. Este de menționat faptul ca nu recomandam utilizarea erbicidului specific cu s.a. pe bază de imazamox în cazul utilizării în cultură succesivă datorită efectului remanent; erbicidarea se poate face preemergent cu erbicid total atunci când se seamănă în miriște ori cu gama de erbicide antigramineice (cletodim, fluazifop, quizalofop, etc) care reprezintă adesea și principala competiție în lunile de vară.

Helesun este un hibrid semitimpuriu tolerant față de erbicide pe bază de tribenuron-metil care poate atinge maturitatea în intervalul de 110-115 zile de la semănat ceea ce îl califică alături de Irinasol ca și varietate pentru cultura succesivă.

–  Porumb

Donau Saat are în portofoliu o gamă vastă de hibrizi de porumb extratimpurii între care amintim PIRRO (FAO 210) și DANUBIO (FAO 260). Aceștia sunt chiar în zona definită tradițional drept “porumb de 90 de zile”. În contextul amintit mai sus încurajăm producătorii interesați să cultive succesiv după orz ori chiar grâu și rapiță hibridul Danubio în regiunile sudice ori Pirro în cele nordice respectiv colinare.

–  Soia

Privind cultura soiei Donau Saat și-a clădit un portofoliu axat pe soiuri precoce din grupa 000 alese pentru a face față dobândirii unor producții de minim 1.2 tone/ha în anii mai dificili și în afara sistemelor irigate. În acest sens avem astazi posibilitatea de a pune la dispoziție soiul AMIATA din grupa 000 care și-a dovedit plasticitatea ecologică iar în afara producției de boabe generează și un aport de azot în sol.

În concluzie apreciem că sunt zone în România unde în contextul anului 2024 când recoltarea se va declanșa mai timpuriu față de alți ani culturile succesive pot beneficia de umiditatea acumulată în sol ori precipitațiile care urmează sa se acumuleze în mod uzual pe timpul verii astfel să contribuie la o profitabilitate ridicată în fermă pe fondul utilizării reduse de inputuri în acest sistem de cultură; cu atât mai mult este o optiunie implicită în opinia noastră pentru fermele care beneficiază de sisteme de irigații funcționale.

Donau Saat poate susține toți producătorii interesați de genetică performantă și adaptată acestui obiectiv cu varietăți din mai multe specii de cultură în funcție de obiective și conjunctura locală.

Pentru Catalog Lista Prețuri apasa

Craiciu Bogdan

Responsabil producție și dezvoltare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Get started

If you want to get a free consultation without any obligations, fill in the form below and we'll get in touch with you.