HELESUN SU si ALVAREZ IR, hibrizii Donau Saat toleranți la principalele boli ale florii-soarelui

Floarea-soarelui este, în mod tradițional, a doua principală cultură de primavară din țara noastră, după porumb, urmată de soia și cerealele de primavară. În comparație cu porumbul care nu este atât de pretențios față de cultura premergătoare, floarea-soarelui are nevoie de respectarea rotației culturilor, fiind mult mai ușor predispusă atacului de boli!

Specialiștii Donau Saat recomandă respectarea unei rotații judicioase, de câțiva ani pentru revenirea pe aceleași parcele cu floarea-soarelui.  Fiind o cultură mare consumatoare de elemente nutritive, floarea-soarelui manifestă o predispoziție la unele boli specifice, cu transmitere prin sol, foarte dăunătoare, care pot conduce chiar la pierderea totală a producției !

Anul 2021 este unul în care, pe sufrafețe însemnate, nu se va putea respecta asolamentul, efect al condițiilor de cultură dezastruoase din 2020 care au determinat pe mulți fermieri să  întoarcă suprafețe cultivate cu cereale de toamnă, compromise de secetă, și să le reînființeze și cu floarea-soarelui. Mai multe surse de informare ne indică drept foarte probabil ca, pragul de 1 milion de hectare însămânțate cu floarea-soarelui, să fie depășit în această primăvară.

În funcție de istoricul local și particularitățile solului, există o întreagă serie de agenți patogeni care se pot instala și, respectiv, pot afecta cultura florii-soarelui:

  1. mana florii-soarelui – Plasmopara halstedii
  2. putregaiul albSclerotinia sclerotiorum
  3. putregaiul cenușiuBotrytis cinerea
  4. necrozarea și frângerea tulpinilorDiaporthe helianthi.

Aceștia sunt doar o parte dintre patogenii care, în condițiile unei infestări mari (presiune mare in sol) și factori climatici favorabili, conduc la instalarea bolilor respective pe plantele de floarea-soarelui.

Oricare dintre aceste boli, odată instalată în cultura florii-soarelui, poate influența negativ producția.

Există hibrizi cu diverse grade de toleranță față de agenții fitopatogeni. Alegerea lor este o metodă utilă pentru a câștiga puțin timp necesar pregătirii intervențiilor, însă în cazul presiunii foarte puternice nu este suficient ca genetica să fie lăsată să lucreze.

De aceea, Donau Saat, vă aduce în atenție, prin acest material, importanța și necesitatea aplicării de tratamente cu fungicide în cultura florii-soarelui din acest an.

HELESUN SU, hibrid nou introdus în cultura din țara noastră, pretabil tehnologiei sulfo (toleranța la erbicide pe baza de tribenuron metil), prezintă rezistență la mană (Plasmopara helianthi), infecție primară. În condițiile unei primăveri cu umiditate crescută și diferențe mari de temperatură între zi și noapte, infecțiile secundare cu acest patogen apar frecvent, de aceea, recomandăm  aplicarea unui tratament cu fungicid când plantele de floarea-soarelui au 4-10 frunze adevărate.

ALVAREZ IR este un hibrid deja consacrat din portofoliul Donau Saat, pretabil tehnologiei IMI (toleranța la erbicide pe baza de imazamox). Pe lângă toleranța crescută față de parazitul Orobanche cumana (Lupoaie), Alvarez IR se comportă foarte bine și față de atacul de Sclerotinia scleortiorum (atac la calatidiu) și Phomopsis helianthi. În general, toți hibrizii de floarea-soarelui marca Donau Saat, se caracterizează prin caracterul “stay green”, adică plantele își păstrează foliajul verde până la maturitatea fiziologică, acest fapt traducându-se într-o toleranță crescută față de atacul de Phomopsis.

Fiecare dintre acești hibrizi deține un pachet de toleranțe la atacul acestor boli, însă este nevoie de protecția lor pe perioada de vegetație, prin aplicarea de tratamente cu fungicide. Al doilea tratament cu fungicid, pe care îl recomandăm, se aplică când floarea-soarelui este în fenofază de buton floral deschis. Acest tratament asigură prevenția împotriva: Sclerotiniei, Botrytis si Phomopsis.

Indiferent de condițiile și factorii de risc din perioada de vegetație, aplicarea tratamentelor fitosanitare preventive reprezintă o practică agronomică corectă și eficientă,  având ca scop eliminarea riscului de îmbolnăvire și asigurarea unei dezvoltări echilibrate a plantelor pentru atingerea  potențialului genetic de producție, ceea ce duce în final la o cultură eficientă și profitabilă de floarea-soarelui.

Hibrizii de floarea-soarelui Donau Saat sunt hibrizi autohtoni/românesti, rezultați din programul propriu de amelioarare dezvoltat în România, foarte bine adaptați condițiilor noastre de cultură și cu toleranță crescută față de principalii factori biotici și abiotici de stres. Toți sunt testati și înregistrați în România, cu codul 1126 (cifra 1) în Catalogul oficial al soiurilor din România, realizat de ISTIS, fiind acceptați și in proiectele cu finanțare UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Get started

If you want to get a free consultation without any obligations, fill in the form below and we'll get in touch with you.