Soia DONAU SAAT – adaptabilitate, productivitate si constanta in rezultate

Soia devine o cultură spre care fermierii din România se apleacă tot mai mult. Față de acum 10 ani, suprafața folosită de agricultori pentru soia s-a triplat, iar producția medie a crescut cu peste 10%. Acum 3 ani, România s-a clasat pe poziția a doua în topul producțiilor din Uniunea Europeană.

Compania Donau Saat vine în fermele din România cu un portofoliu variat de soiuri de soia. ”Avem soiuri extrem de bine adaptate condițiilor din țara noastră, foarte productive și care, ulterior, pot fi folosite nu doar în industria producerii furajelor, ci și în industria alimentară, datorita faptului că, pe lângă un conținut foarte ridicat de proteină, au hilul de culoare albă, deci pot fi folosite pentru producerea de tofu, de lapte de soia”, a explicat Constantin Radu, Administratorul Donau Saat România.

De unde vine această atenție acordată culturii de soia? Donau Saat reprezintă în țara noastră două societăți din Austria, Satbau Linz și Probstdorfer Saatzucht, care dețin un program de cercetare și ameliorare pentru soia nemodificată genetic.

Programul de cercetare și ameliorare are două obiective principale: îmbunătățirea calității soiei, din punct de vedere al componentelor proteină, carbohidrați, uleiuri și îmbunătățirea caracteristicilor agronomice – productivitate, constanța producțiilor obținute, adaptabilitatea soiurilor la diferite condiții de mediu si cultură” – Alina Volintiru, Director vânzări și marketing Donau Saat

Pe piața din România au fost introduse soiuri care îmbină genetica locală cu cea din Canada și Asia de Est. De ce din aceste zone? Simplu, pentru că se află pe aceeași longitudine, iar caracteristicile climatice sunt asemănătoare.

SY Livius este un soi de maturitate 000, caracterizat printr-un potențial de producție ridicat, cu bob mare și conținut ridicat de zahăr.

Angelia face parte din grupa de maturitate 00, are o plasticitate ecologică foarte bună, se dezvoltă rapid în primele faze de vegetație și are o toleranță foarte bună la cădere și scuturare. Este recomandat pentru obținerea de ulei, deoarece are un conținut mediu de ulei de peste 23%.

SGSR PICOR – SOI DIN GRUPA DE MATURITATE 0

PREZINTĂ O REZISTENȚĂ GENETICĂ FAȚĂ DE SCLEROTINIA

ARE TOLERANȚĂ CRESCUTĂ LA CONDITII de SECETA

SE UTILIZEAZĂ ATÂT PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ, CÂT ȘI PENTRU FURAJ

 

Mai multe informații despre soiurile de soia din portofoliul Donau Saat se găsesc pe site-ul oficial al companiei, www.binealegibineculegi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Get started

If you want to get a free consultation without any obligations, fill in the form below and we'll get in touch with you.