Soiuri de grâu cu pedigree

Fermierii au de făcut multe decizii importante pe parcursul unui an agricol. Prima poate face diferența dintre profit și pierdere. Este vorba de alegerea soiurilor sau hibrizilor pe care urmează să-i pună în pământ. Decizia e cu atât mai grea, cu cât numărul companiilor furnizoare de input-uri este tot mai mare. Un jucător destul de tânăr pe această piață are origini de seamă.

Donau Saat este de 5 ani în România și are rădăcini austriece, țara care se remarcă printr-o agricultură spectaculoasă. Grâul ocupă o poziție importantă în portofoliul Donau Saat. Un lucru special este reprezentat de faptul că aceste soiuri sunt ameliorate pentru a face față condițiilor tot mai grele de cultură din România. 

4 soiuri sunt în topul vânzărilor Donau Saat. “Amicus se diferențiază prin a fi cel mai timpuriu dintre soiurile din portofoliu, este, în același timp, un soi cu calități pentru panificație, din grupa Elită. Soiul Amandus s-a evidențiat în rândul producătorilor și avem cereri constante anuale. Are toleranță 360 de grade, pornind de la făinare, continuând apoi cu septoriozele, cu ruginele și, în ultimul rând, fusarioza”, a explicat Bogdan Craiciu, responsabil pentru producerea de sămânță și dezvoltarea portofoliului de semințe la Donau Saat.

CARACTERISTICI AMANDUS

RECOMANDAT PENTRU PANIFICAȚIE

REZISTENȚĂ LA CĂDERE FOARTE BUNĂ

MMB MARE

PRODUCTIVITATE ÎN ZONE SECETOASE

GREUTATE SPECIFICĂ MARE

Lista este completată de Aurelius, cu o maturitate mai târzie decât a lui Amicus, dar și cu o toleranță la boli mai bună. Al patrulea soi de grâu din portofoliul Donau Saat este Guido, cu adaptabilitate foarte mare, cu o pretenție scăzută față de tehnologiile intensive, data și de toleranța foarte bună față de boli si secetă.

Donau Saat lucrează și la o gamă de soiuri noi de grâu. Primele două au fost înregistrate anul trecut. Este vorba de Apexus și Activus. Lângă acestea va sta și Tiberius, care a arătat indici de panificație foarte buni în testări. Toate aceste 3 soiuri sunt ȋn plin proces de ecaluare a performanţelor, pentru a putea face zonarea cea mai bună pentru vanzarea şi cultivarea lot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Get started

If you want to get a free consultation without any obligations, fill in the form below and we'll get in touch with you.