Soiurile de grâu Donau Saat care au dat rezultate în fiecare an

La fel ca în fiecare vară, Donau Saat are deja pregătită oferta de semințe de cereale păioase pentru următorul sezon agricol. În acest an, compania vine în sprijinul fermierilor cu o multitudine soiuri potrivite pentru cerințele fiecărei ferme.

 

Oferta de grâu Donau Saat 2022 conține soiuri aristate și nearistate, cu diferite stadii de maturitate și care au fost testate și la nivel european.

 

Soiul Amicus este deja un soi consacrat, atât în Romania, cât și în Austria. Nu aș vrea să-l denumim în vârsta, ci este deja un senior, care continuă să se bucure de aprecierea pieței. Este între soiurile de grâu cele mai timpurii pe care le-am avut pentru piață și pe care le avem în continuare pentru piața din România”, a explicat Bogdan Craiciu, responsabil producere și dezvoltare portofoliu Donau Saat.

 

Lista este continuată cu Amandus, un soi care s-a evidențiat în rândul producătorilor din zona centrală a țării. Amandus este un grâu aristat, extratimpuriu, care prezintă indici de calitate compatibili cu exigențele pentru panificație.

 

Soiul Aurelius face parte din grupa de produse Climafit, o categorie care a fost creată în Austria și testată la nivel european. În grupa de produse Climafit intră acele soiuri sau hibrizi care au dovedit o foarte bună plasticitate ecologică și o foarte bună rezistență față de noile condiții de cultură.

 

”Grâul Aurelius nu este caracterizat de un nivel foarte ridicat al producțiilor, ci este undeva raportat la media locațiilor noastre, un pic peste 100% față de media producției tuturor soiurilor din locație, însă are cei mai ridicați indici de calitate. În cazul în care clima devine mai aspră, soiul de grâu Aurelius nu ne lasă la greu, are niște procese de autoreglare foarte intense”, a mai precizat reprezentantul Donau Saat.

 

Un alt soi de grâu din portofoliul Donau Saat este Guido, cu adaptabilitate foarte mare, cu o pretenție scăzută față de tehnologiile intensive, dată și de toleranța foarte bună față de boli și secetă.

 

În completarea portofoliului de grâu, Donau Saat mai are în ofertă și soiul Csiko. Acesta este un soi de talie medie, care se caracterizează printr-un conținut ridicat de pruină, pe care-l manifestă foarte devreme pe foliaj, pe plantă, pentru a limita procesele de evapotranspirație, ceea ce îi amplifică toleranța la condițiile de secetă și arșită.

 

Soiul Chevignon ar putea deveni următoarea vedetă a portofoliul Donau Saat. Este un soi nearistat, cu un spic impresionant ca și aspect. Ca și Csiko, are un conținut destul de ridicat de pruină prezentă pe foliaj, sporindu-i, de asemenea, rezistența la arșită.

 

”Soiul de grâu Chevignon ne-a depășit așteptările în 2 ani consecutivi, în ceea ce însemnau producțiile dobândite în fiecare din cele 5 locații de testare. Întotdeauna s-a situat undeva în zona a 105% producție față de media relativă a locației, ceea ce pentru noi este un criteriu foarte important”, a completat Bogdan Craiciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Get started

If you want to get a free consultation without any obligations, fill in the form below and we'll get in touch with you.